joi, 30 august 2012

20120831

Mi-am dat seama de un lucru. Sper să nu sune prea teoretic.

Apar situații în care ne luăm atât de în serios pe noi înșine, încât începem să îi tratăm pe ceilalți conform pretențiilor noastre prezumtive față de noi - adică îi luăm pe ceilalți de sus, pentru că avem impresia că nu se ridică la înălțimea ideilor noastre frumoase, estetice, dar pur teoretice, despre rostul (nostru) în lume.

Se întâmplă să devenim, pe deasupra și pe nesimțite, indulgenți cu noi și intransigenți peste măsură cu ceilalți.

Știți, de fapt acest proces are loc atunci când uităm că singurul mod în care putem schimba lumea din jurul nostru, singurul mod în care putem face cu adevărat lumea mai bună, este să începem - și să continuăm - cu noi înșine. Adică - să purtăm tot timpul alături oglinda care ne pune în evidență propriile imperfecțiuni, propriile ogoare ne-desțelenite; să devenim propriul nostru ogor.

Dacă avem acest lucru în față, în mod natural, neforțat, puțină relaxare nu strică. Puțină, doar puțină - doar atâta încât cei din jur să nu înceapă să se țină la distanță de seriozitatea noastră afișată. Sau de sarcasmul nostru superficial.

Relaxarea - moderată, totodată nu mimată - adăugată dorinței de a face lumea imediat înconjurătoare o măsură mai bună este ca sarea adăugată în bucate.

Cu drag,

luni, 20 august 2012

20120820

Sunt obosit.

Revenisem de la Sibiu cu bateriile cât de cât mai încărcate, dar o săptămână petrecută în oraș m-a adus în starea de dinaintea plecării. Adevărul e că îmi propun să fac cât mai multe lucruri atunci când nu pic literalmente de oboseală și încerc să nu pierd timpul de care dispun.

A fost frumos în Ardeal. Am petrecut pentru prima dată mai mult de jumătate de oră în Sibiu :), am ascultat câteva concerte care mi-au plăcut (cum ar fi concertele Die Toten Hosen și Poets Of The Fall), am vizitat Brukenthalul (m-a impresionat plăcut colecția de artă pe care am găsit-o acolo) și am hălăduit pe străzi multicentenare și prin ganguri fermecătoare. Surprinzător pentru mine, am întâlnit mulți prieteni. Trei zile foarte dense.

Totuși, trei zile nu sunt de ajuns pentru a spune că am văzut Sibiul. Vreau să mă întorc, vreodată. Nu cred însă că mi-aș dori să locuiesc în Sibiu, deși vorbim de Ardeal. Poate nu veți fi de acord cu mine - am observat că destui prieteni care locuiesc în provincie vor să se stabilească în București. Și nu doar ei - mulți oameni se uită la oraș prin prisma oportunităților pe care cred că le întrezăresc aici. Adevărul e că eu sunt unul dintre ei, doar că am niște ani avans și am devenit de-al locului - ceea ce nu e de blamat, nici de admirat, trebuie pur și simplu luat ca atare. It's just a fact of life.

Cu drag,