joi, 29 august 2013

Omagiu lui Oscar

Am aflat de moartea lui acum câteva zile.

Nu am fost prieteni apropiaţi şi nu am avut ocazia să îl cunosc foarte bine. Însă cele câteva discuţii purtate (mai ales ultima) mi-au arătat că am în faţă un om remarcabil. Un om care ia o decizie şi o urmează până la capăt, indiferent de costuri.

Am reţinut din biografia lui faptul că, imediat după Revoluţie, acest om a lăsat în urmă o situaţie materială foarte bună în Republica Federală Germană pentru a reveni în ţară şi a pune umărul la schimbare. Şi asta fără a primi nimic în schimb, sau mai bine zis, primind ca răsplată dispreţul şi duşmănia nedisimulată a unor elite neocomuniste. Practic şi-a pus întreaga viaţă garanţie în pariul ăsta. Nu ştiu cât de mulţumit a fost până la urmă de ceea ce a reuşit să facă din ceea ce îşi propusese la început, însă mi se pare că activitatea desfăşurată la ziarul Timişoara - primul ziar liber din România democratică, şi unul din forurile care au susţinut mereu necesitatea decomunizării duse până la capăt a societăţii româneşti - este în sine suficientă pentru a spune că Oscar Berger a învins, cu toată amărăciunea pe care a trebuit să o poarte, amărăciune evidentă inclusiv în ultimul său articol, scris în ultima sa zi de viaţă.

Nu mulţi oameni merită de fapt respectul nostru necondiţionat, şi asta pentru că de multe ori judecăţile noastre de valoare sunt incomplete. Atunci când un om a încheiat cursa acestei vieţi putem să ne dăm seama, cu mai puţine şanse de a greşi, ce a însemnat acel om pentru cei din jur. Iar Oscar a fost consecvent crezurilor sale până în ultimul moment. Avem o atât de mare nevoie de astfel de oameni rari, măcar pentru a nu uita ce înseamnă verticalitate şi sacrificiu de sine.

Citeam anul trecut o carte scrisă de Eric Emmanuel Schmitt, şi zilele astea nu puteam să nu văd câteva asemănări între personajul principal al cărţii şi Oscar. Dincolo de identitatea de prenume, ambii au luptat cu o boală necruţătoare, ambii au încercat să confere noi sensuri - mai bune - realităţii, şi mai ales, ambii au încercat să privească fiecare zi ca fiind prima zi din viaţă.

Adio, Oscar Berger.


miercuri, 7 august 2013

20130808

Sunt oameni pe acest pământ care îmi sunt permanent dragi, şi pe care nu îi voi uita niciodată, indiferent că, dintr-un motiv sau altul - fie el neputinţele noastre omeneşti, distanţa sau moartea - nu mai reuşim să ne spunem bună ziua în această parte a graniţei existenţiale. Aceşti oameni sunt foarte importanţi pentru mine. În realitate, ei nu au preţ. Dacă aş fi fost un om mai bun, aceşti oameni ar fi fost lângă mine acum.

Nu cer, nu acuz şi nu judec. De fapt, nu e nimic de adăugat, nimic de justificat, nimic de precizat. Cuvintele tocmai scrise adineauri sunt rostite, simţite de o inimă înfrântă. Îmi pare rău pentru prietenii care trebuie să poarte această povară alături de mine, atunci când petrecem mai multe ore împreună şi mă întristez, înţelegând greşelile comise. Îmi e ruşine faţă de ei, pentru că nu vreau să simtă amarul pe care îl simt eu.

Măcar acesta să îmi fie privilegiul: de a nu da socoteală pentru ceea ce simt, de a putea aiura în voie aici, atunci când sunt la capătul puterilor mele sufleteşti. De a avea alături prieteni dragi care se întristează alături de mine, deşi aceasta nu e lupta lor, deşi au propriile războaie de dus, deşi îmi e ruşine.

Totuşi, nimeni dintre oameni nu mă poate judeca drept. Acesta e drumul meu.