20120130

Întorcând pagina unei luni dificile, privind retrospectiv mă văd nevoit să recunosc, cu nedisimulată satisfacţie, că ianuarie a fost o lună foarte bună, din toate punctele de vedere. Nu mi-am îndeplinit toate obiectivele, dar le-am atins în mare parte şi mă bucură să văd că sunt motivat.

Mai sunt câteva zile până la plecarea la Madrid, şi încerc, ca de fiecare dată, senzaţia aceea nelămurită de nerăbdare şi de sfârşeală - însoţitoarea mea dinaintea fiecărei plecări în străinătate. Toate lucrurile sunt deja puse la punct, şi adevărul e că mental sunt deja aşezat în scaunul Boeing-ului care mă va duce la celălalt capăt al continentului - ceea ce constituie de fapt o formă camuflată de odihnă sufletească, căci Bucureştiul - şi gândul la el - poate fi incredibil de obositor.

Îmi dau seama că am pierdut şirul plecărilor din ţară. Până anii trecuţi mă distra să număr trecerile dincolo de frontieră (reflex din copilărie, când ieşirea din ţară până şi în Bulgaria reprezenta un eveniment de povestit nepoţilor); or, aceste ieşiri s-au înmulţit atât că le-am pierdut numărul. Mărturisesc, acum 10 ani aşa ceva ar fi fost de neconceput pentru mine.

E incredibil cât de închisă şi cât de controlată a fost societatea noastră. Iar urmele încă se văd.

.... Oare madrilenii mai ascultă Mecano ?

Cu bine,