20120409

Săptămâna trecută am ajuns din nou la o sală de fitness.

Invitat de un bun prieten, am aterizat tocmai într-o sală subterană, bine pusă la punct, din Pipera. Cu sală de fitness, saună umedă şi uscată, piscină şi jacuzzi - deci cam tot tacâmul, mărturisind că, pentru mine, sauna uscată face toţi banii, dincolo de bicicletă şi de banda de alergare.

Gabriel vrea să scape de burtă şi să îşi îmbunătăţească tonusul muscular. E primăvară, vara e aproape, iar paltoanele şi puloverele fac loc tricourilor şi bermudelor. Acum câţiva ani aş fi râs de argumentaţia asta, dar adevărul e că am avut şi eu propriul meci cu kilogramele în plus. Şi e chiar ceva foarte serios.

În ianuarie 2009 ajunsesem la un maximum de greutate, 99 de kilograme, şi fără a fi obez devenisem supraponderal, pentru cei 1,84 m ai mei. Perspectiva de a depăşi suta de kilograme m-a alarmat de-a binelea şi am făcut urgent un abonament la sala de fitness de lângă mine. Rezultatul? În două luni am ajuns la 87 de kilograme, ajungând să dau jos câte 400 de grame pe zi, de s-au speriat cei de lângă mine. Au fost şi oameni care nu m-au recunoscut după cură. Am continuat să slăbesc, într-un ritm mult mai moderat şi am atins minimul de 78 de kilograme în ianuarie. Am hotărât că e prea puţin şi am ajuns la 82, cât am acum.

Pentru toate aceste modificări de greutate nu am schimbat alimentaţia şi nu m-am înfometat; am mers doar două luni la sala de fitness, mi-am cumpărat un cântar electronic pe care l-am şi folosit, o bicicletă de fitness, şi am făcut jogging. Dau aşadar mărturie din experienţa proprie că e bine să îţi ţii corpul sub control. Nu pentru a arăta mai bine, ci pentru a nu fi condus de lăcomia propriului trup.

În altă ordine de idei, traversez o perioadă foarte proastă, dar nu vreau să vorbesc despre asta. E păcat să îmi dau seama, totuşi, că încă aveam, acum câteva luni, mai multe iluzii care au putut fi spulberate atât de brutal. Cel mai mult m-a durut momentul în care am înţeles că unele schimbări vor avea loc mult mai încet decât speram - şi asta dacă vor avea loc, ceea ce nu cred că e sigur. M-a durut să îmi dau seama că aici sunt vulnerabil faţă de bunăvoinţa şi arbitrariul unora, în loc să depind, de exemplu, de respectarea unui contract. M-a durut să îmi dau seama că mulţi oameni - oameni la care ţin şi pe care îi iubesc - nu îmi spun ceea ce gândesc, în loc să fie cinstiţi şi direcţi cu mine.

Fără să consider asta un panaceu universal, am început să îmi caut o slujbă în străinătate. Cu prima ocazie concretă - mă aştept să fie greu, şi ar trebui să las atât de multe lucruri în urmă, începând cu propriul trecut - voi pleca. Nu mai pot rămâne aici.