20130710

Anul acesta am început sezonul de jogging mult mai devreme decât de obicei. În mod normal, de când am început să alerg, acum vreo treisprezece ani, aşteptam să se instaleze vara aşa cum trebuie, şi prima ieşire în parc pentru a alerga avea loc în general în luna iunie. De data asta, am început în aprilie. Presupun că m-am abătut atât de mult de la regula stabilită pentru că, acum câteva luni, aş fi făcut de fapt orice, numai să uit câteva minute cel puţin ce se întâmplă în jurul meu.

Am schimbat câteva lucruri în felul în care alerg. În primul rând, am schimbat ora - acum alerg mult mai târziu. Am mărit distanţa alergată, am mărit viteza şi am combinat în prima lună reprizele de jogging cu reprize de fitness şi înot. Interesant însă, niciodată viteza de alergare sau distanţa parcursă nu m-au interesat atât de puţin ca acum. De fapt, singura regulă pe care încerc să o urmez este să alerg în aşa fel încât programul zilei următoare să nu fie afectat în vreun fel.

În condiţiile astea, puţin paradoxal, luna trecută am participat la prima competiţie sportivă din viaţa mea de adult şi am obţinut, în mod cu totul neaşteptat, prima medalie : bronz, în proba de semimaraton ştafetă, în cadrul Corporate Games. Am alergat cei cinci kilometri de poteci îmbibate de noroi şi bălţi prin pădurea Băneasa în douăzeci de minute. A fost pentru prima dată când am alergat pe o altă suprafaţă decât asfaltul. Ca pregătire pentru concurs, printre alte lucruri, atunci când încă nu ştiam dacă voi concura individual sau în proba de echipă, am alergat cei 21,098 km de unul singur.

Dincolo de tot ceea ce am învăţat, dincolo de faptul că am traversat astfel puţin mai uşor o perioadă care m-a zguduit alminteri precum un avion în picaj, am luat hotărârea să îmi iau inima în dinţi şi să particip, cu următoarea ocazie, la primul meu semimaraton.

Cu bine,