20120602

Mi-am îndeplinit o veche dorinţă şi mi-am cumpărat, săptămâna asta, un pick-up USB. Cadou de ziua mea de naştere :) E un pick-up ca toate pick-up-urile, doar că poate transfera în format digital o înregistrare de pe un vinyl.

Locuiesc singur, dar odată cu mobila veche (pe care vreau să o schimb cât mai repede posibil) am moştenit şi câteva sute de cărţi tipărite în mare măsură în perioada comunistă, vreo câteva zeci de casete video, şi vreo 200 de vinyluri. Cele mai multe cu muzică pop, apoi cu poveşti, cu muzică clasică şi cu muzică populară. Cum pick-up-ul vechi nu mai funcţiona de aproape 20 de ani, discurile rămăseseră imobilizate pe un raft, şi îmi părea rău de fiecare dată când le vedeam că nu pot face nimic cu ele - era exclus, din capul locului, să le arunc. Evident că, în marea majoritate, sunt cu totul irelevante, însă unele mi-au marcat copilăria şi îmi era dor de ele. Discuri cu muzică pop, cu muzică clasică (cât de importante au fost!) şi cu poveşti.

Când am cumpărat pick-up-ul am devenit puţin melancolic, pentru că noul meu pick-up e un Akai, şi mi-am adus aminte de epoca electronicelor japoneze pe care le cumpărai pentru o viaţă (aşa cum e combina pe care am cumpărat-o acum 12 ani şi care se încăpăţânează să meargă excelent). Ei, şi uite-aşa, după atâţia ani, ascult din nou FFN (un joc), Phoenix (canarul, vremuri), Sofia Rotaru (monolog o liubly), Neoton Familia (a familia) sau nemaipomenitele cântece pentru copii ale lui D. D. Stancu. Până la sfârşitul anului sper să termin de ascultat toate discurile, pentru că în medie un disc are 30 de minute, şi să digitalizez ceea ce merită digitalizat.

Am observat că gusturile nu mi s-au schimbat prea mult. De fapt, din oferta disponibilă, preferinţele au cam rămas aceleaşi :) Doar că acum văd ceva mai nuanţat. În plus, îmi dau seama că părinţii mei, şi probabil nu doar ei, ascultau o muzică mai variată decât muzica disponibilă azi: de la muzică indiană şi turcească, trecând prin balalaika rusească, blues şi rock unguresc şi sârbesc, (multă) muzică pop-rock cehească, terminând cu ceea ce ne e familiar azi, muzica pop-rock occidentală. Pe undeva, mărturisesc că regret puţin pierderea acestei dimensiuni regionale - aş fi interesat să descopăr ce muzică pop mai compun vecinii bulgari, sârbi, unguri, cehi sau polonezi. Mai mult regret, totuşi, că muzica pop rock românească de acum este, încă, din punctul de vedere al nivelului de creativitate, sub ceea ce aveam în anii 60 şi 70, când, în pofida unui regim opresiv, mai multe trupe produceau albume grozave. Păcat că nu mai e activă the endless zone. Aş avea mai multe de spus - dar mai bine altă dată.

E adevărat că un vinyl are un sunet pe care sunetul digital nu îl poate egala; deşi sunetul digital este mai fidel, pare mai sărac. Cu toate astea, chiar dacă voi păstra discurile relevante aşa cum se păstrează o amintire scumpă (aşa cum voi păstra şi cărţile bune), sunetele vor ajunge în biblioteca virtuală. Cumva trist, deşi sper să sune neutru: e mersul inexorabil al progresului.

Cu drag,