20120605

Este ziua mea, şi îmi dau seama că cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi este deja pe raft.

Nu e ceva complicat, e un trandafir alb, primit de la cineva care nu îmi e nici măcar prieten - şi care nu ştie că ziua mea de naştere e în perioada asta - în urma unui impuls de moment. Trandafirul nu vrea să spună prea mult, nu poartă conotaţii sentimentale, spune doar că eu nu exist degeaba. Şi contează enorm.

În altă ordine de idei, la începutul anului îmi propuneam să ajung o dată pe lună la spital şi să văd suferinţa. Nu filosofic, ca un spectacol, ci existenţial. În ultimele două săptămâni am ajuns acolo zilnic, fără să pot alege.

E teribil. Atât suferinţa în sine, cât şi felul în care e banalizată şi călcată în picioare de către alţii. Spitalul e un filtru esenţial al lipsei de milă şi a cinismului societăţii noastre. Am avut acea senzaţie pe care am încercat-o atunci când citeam Balanţa. Mai puţin umorul.

Cu drag,