vineri, 15 iunie 2012

20120616

Scriam acum vreo şapte ani că trăim într-o perioadă istorică numită generic "post-colonialism".

Mi-am dat seama că nu e aşa. Nu doar pentru că am apucat să citesc între timp din lucrările lui Immanuel Wallerstein sau pentru că am mai frunzărit analizele Stratfor, ci pentru că mi-am dat seama că lucrurile nu stau aşa.

Ar fi nemaipomenit dacă ne-am afla acum în post-colonialism, relaţiile de dominare ar dispărea, iar spaţiile lumii ar fi la fel de dense. Evident, nu e cazul. Epoca istorică pe care o traversăm este la fel de colonialistă ca şi cele anterioare, în pofida apariţiei pe hartă a tuturor statelor noi din Africa şi Asia, la jumătatea secolului XX, respectiv a statelor post-sovietice în 1990 şi 1991. Asta pentru că colonialismul s-a mutat de pe hărţi în instituţiile bancare, pe de o parte, şi, mai important, a modelat moduri de gândire care rămân. Te loveşti de ele şi îţi dai seama de existenţa lor.

Nu există stat, pe acest pământ, care să nu fie integrat în relaţii de vasalitate cu alt stat, într-un sens sau altul. A spune că acest lucru nu are un efect asupra vieţii mele cotidiene, de exemplu, ar fi o prostie.

Nu spun că infra-colonialismul de acum - căci în 2012 ne aflăm în epoca istorică numită generic infra-colonialism, un colonialism economic, cultural şi mental, nu atât politic - este rău în sine. Întotdeauna este nevoie de o ierarhie, de o ordine. Planeta noastră are o geografie, unele puncte sunt mai importante iar altele mai puţin, tot aşa cum universul este organizat în jurul legii atracţiei gravitaţionale. Statele mai mici gravitează în jurul statelor mai mari, cu atat mai mult dacă vorbim şi de o apropiere geografică. Şi totuşi, un om care are norocul de a se fi născut într-o zonă liberă şi prosperă, să zicem un stat nucleu, în termenii lui Huntington, nu are dreptul existenţial să privească pe altcineva de sus, din cauza acestui motiv. În plus, mi-e ciudă să văd când un astfel de om dă cu piciorul şansei extraordinare de a se fi născut liber.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu