20120620

Fiecare zi care trece îmi arată lucruri despre mine - lucruri pe care, până nu de mult, eram dispus să le ignor. Adevărul e că pe zi ce trece mă simt tot mai cinic şi mai împietrit. Rezultatul jocurilor în deplasare şi al experienţei.

Mai demult credeam că sunt, pur şi simplu, un om plăcut şi sociabil. În realitate sunt un om colţuros, foarte dificil, retras şi neîncrezător, inclusiv - sau mai ales - cu cei apropiaţi şi cu cei care ţin la mine. Nu vorbesc de prima impresie. Am observat că atunci când sunt un om plăcut, natural sau nu, devin vulnerabil. Am mai observat că, pe măsură ce cineva îmi devine mai apropiat, devin şi eu mai incomod.

Asta nu este o auto-flagelare, ci o constatare. Nu aş avea încredere într-un om care să-mi semene, pentru că nu aş fi sigur că îl descifrez cum trebuie. Mai demult speram să pot deveni un model pentru cei din apropierea mea. Acum sunt mai departe decât oricând de imaginea asta. Am devenit, în mintea mea, un anti-model.

Ca să nu fiu cu totul negativ, sunt conştient că am ajuns aici din cauză că am ales să îmi urmez hotărârile până la capăt, şi să le asum. Risc, ştiu. A fi cinic, preţios şi dificil - e o parte a preţului pe care îl plătesc pentru strategiile sociale pe care le aplic. Nu vreau să fiu întrebat de scopuri. Nu mai vorbim de o moralitate de prim nivel, iar cuvintele nu pot exprima precis ceea ce urmăresc.

Blândeţea unui porumbel trebuie neapărat însoţită, în lumea de azi, de înţelepciunea unui şarpe.

Cu drag,